Poliţiştii din Capitală au dat sancţiuni de 116.000 de lei şi au confiscat peste 22.000 de flori, în urma unor controale privind comerţul ilicit cu flori şi plante ornamentale, într-o piaţă din Sectorul 5.
Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigarea Criminalităţii Economice a făcut, vineri, controale la persoane juridice şi fizice care îşi desfăşoară activitatea într-o piaţă din Sectorul 5, pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit cu flori şi plante ornamentale.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Astfel, au fost verificate aspecte ce ţin de importul şi achiziţiile intracomunitare, transportul, depozitarea şi comercializarea florilor şi plantelor ornamentale, arată Poliţia Capitalei.
În urma controlului, au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale principale în valoare de 116.000 lei.
De asemenea, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale complementare, prin care s-a dispus confiscarea a peste 22.000 de flori. Având în vedere gradul ridicat de perisabilite a acestora, conform O. G. 14/2007 s-a dispus valorificarea lor imediată, mai arată sursa citată.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.