Elicopterul IAR 330 PUMA, cu şapte oameni la bord, care s-a prăbuşit în seara zilei de 2 martie 2022 la scurt timp după ce a plecat în căutarea unui avion MiG 21 LanceR care, la rândul său dispăruse de pe radar, a decolat în condiţii de ninsoare şi givraj moderat, dar şi în contextul în care un elicopter cu echipaj american a refuzat să se ridice de la sol în acea seară tocmai din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, scriu reporterii de la Recorder. Potrivit acestora, iniţial şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul-locotenent Viorel Pană, nu a luat în calcul amânarea sau anularea misiunii, lăsând decizia echipajului: „La cea mai mică îndoială de siguranţă, să se întoarcă”, informaţie care nu a fost transmisă mot-a-mot piloţilor. Ulterior, locţiitorul lui Pană, generalul Valerică Vrăjescu, dă ordin ca elicopterul să nu mai decoleze, însă comandorul care ţinea legătura cu echipajul prin turnul de control, nu transmite imediat mai departe acest ordin care ar fi putut întoarce elicopterul după decolare, pe motiv că a fost nevoit să răspundă unui apel de la ISU. În final, ambele persoane aflate la conducerea Statului Major al Forţelor Aeriene dau ordin de anulare a misiunii, însă pentru echipaj era prea târziu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reporterii de la Recorder au intrat în posesia mai multor documente relevante pentru ancheta privind accidentul aviatic din 2 martie 2022, când un elicopter IAR 330 PUMA, cu şapte oameni la bord, s-a prăbuşit la scurt timp după ce a plecat în căutarea unui avion MiG 21 LanceR care dispăruse de pe radar.
Potrivit Recorder, elicopterul a decolat în condiţii de ninsoare şi givraj moderat, condiţii confirmate de meteorologi militari şi civili şi din cauza cărora în ziua respectivă în zona aerodromului Mihail Kogălniceanu nu au avut loc zboruri de instrucţie. 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
 
Echipajul unui elicopter american a refuzat să se ridice de la sol din cauza condiţiilor meteorologice
 
„Ora 20:06 Cât echipajul elicopterului IAR 330 PUMA se pregăteşte de zbor, comandamentul solicită unui elicopter american staţionat la Kogălniceanu (indicativ UN 60 în notele explicative) să participe şi el la o misiune de căutare/salvare a MiG-ului. Iniţial, americanii acceptă.
Ora 20:10 Americanii se răzgândesc. Echipajul aeronavei UN 60 transmite că renunţă la misiune din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi a vizibilităţii extrem de reduse pe direcţia nord, unde trebuia să patruleze”, scrie Recorder în articolul publicat miercuri sub titlul „Cutia neagră a haosului din Armata Română: cum s-a prăbuşit elicopterul care nu trebuia să decoleze”.
 
Conform Recorder, a urmat o serie de decizii contradictorii la nivelul conducerii Statului Major al Forţelor Aeriene
Astfel, Recorder notează, în urma consultării mai multor declaraţii ale celor implicaţi în luarea deciziilor în acele momente, că în primă fază şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, Viorel Pană a admis că sunt condiţii periculoase de zbor şi a transferat responsabilitatea zborului asupra echipajului. Asta reiese din declaraţia lui Jerard Soica, şef de tură la Comandamentul Componentei Aeriene, care a transmis către turnul de control Mihail Kogălniceanu aprobarea privind decolarea elicopterului.
 
La ora 20:21, elicopterul de salvare, cu un echipaj de şapte oameni la bord, decolează în ciuda condiţiilor meteo nefavorabile
Jerard Stoica, şeful de la operaţiuni curente, sună pe rând la şefii Aviaţiei Române, care încep să dea ordine contradictorii, dar într-un final, Valerică Vrăjescu, locţiitorul SMFA, ordonă ca elicopterul să nu mai decoleze. Jerard Stoica nu a transmia mai departe acest ordin care ar fi putut întoarce elicopterul imediat după decolare. 
La cinci minute de la decolare, la ora 20:26 Jerard Stoica e contactat de la turn, de unde i se raportează că elicopterul a decolat şi în loc să transmită acum ordinul generalului Vrăjescu, de anulare a misiunii, Stoica alege să mai sune o dată la şeful Aviaţiei, generalul Pană. 
 
Datele recuperate din cutia neagră a aparatului de zbor arată că la scurt timp de la desprinderea de sol computerul de bord a început să emită avertizări în serie despre pericolul de îngheţ.
„Ora 20:27 - Comandorul Jerard Stoica sună la turnul de control Mihail Kogălniceanu şi, în loc să transmită ordinul de întoarcere stabilit, într-un final, de ambii generali aflaţi la conducerea Aviaţiei Române, le cere celor de la turn să afle de la echipajul elicopterului care sunt condiţiile de zbor”, menţionează Recorder.
Un minut mai târziu, la ora 28:28, elicopterul începe să piardă altitudine, iar la ora 20, 30 de minute şi 30 de secunde elicopterul dispare de pe radar şi se prăbuşeşte.
Conform Recorder, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a refuzat o discuţie cu jurnaliştii care au realizat investigaţia, invocând că este într-o şedinţă şi că oricum nu se poate pronunţa fără rezultatele definitive ale anchetelor aflate în curs.
 
Recorder: A fost nevoie de 13 minute pentru ca generalii care conduc Aviaţia Română să cadă de acord într-o problemă de viaţă şi de moarte.  A fost nevoie de 4 minute pentru ca ordinul lor să ajungă la turnul de control care ţinea legătura cu echipajul
 
„A fost nevoie de 13 minute pentru ca generalii care conduc Aviaţia Română să cadă de acord într-o problemă de viaţă şi de moarte: este sau nu sigur ca un elicopter să decoleze în condiţii de ninsoare şi givraj. Din ordinele lor contradictorii, elicopterul s-a ridicat de la sol şi a plecat în misiune. Chiar şi după ce au căzut de acord să anuleze misiunea, a fost nevoie de 4 minute pentru ca ordinul lor să ajungă la turnul de control care ţinea legătura cu echipajul aflat la bord. În timp ce în birourile de la sol nimeni n-a părut să se grăbească, în aer timpul a avut o cu totul altă valoare: din momentul decolării şi până s-a prăbuşit, elicopterul IAR 330 Puma a stat în aer numai 9 minute”; sunt concluziile jurnaliştilor de la Recorder.
Aceştia subliniază că rudele membrilor echipajului se tem că trenarea dosarului e un semn că nu se vrea pedepsirea vinovaţilor şi îi acuză pe cei care au permis decolarea.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.