Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat, pentru News.ro, că la acest moment este situaţia de la Breaza, unde dintr-un vagon încărcat cu azotat de amoniu al unui tren de marfă s-a scurs substanţă chimică şi a ieşit fum, este sub control.
El a precizat că populaţia este evacuată preventiv pe o rază de 800 de metri, fiind greu de estimat la această oră despre câţi locuitori este vorba.
"Situaţia la acest moment este sub control. La Ministerul de Interne a fost constituită o celulă de criză, iar la faţa locului operaţiunile sunt coordonate de inspectorul şef al ISU şi de prefectul judeţului Prahova", a spus Arafat.
La rândul său, prefectul de Prahova, Mădălina Lupea, a spus că până la această oră a fost evacuată populaţia pe o rază de 500 de metri, fiind vorba de câteva zeci de persoane care sunt duse cu microbuzelela o sală de sport din localitate.
"Situaţia este sub control acum, nu mai iese fum, nu este flacără deschisă. La venirea noastră ieşea fum. Acum nu sunt probleme deosebite, sperăm să terminăm acţiunea în câteva ore, astfel încât populaţia să se poată întoarce în locuinţe", a spus prefectul.
Ea a precizat că la această oră pompierii intervin cu autospecialele pentru răcirea vagonului.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.