Pompierii din Giurgiu au intervenit, marţi, pentru stingerea unui puternic incendiu în localitatea Valea Bujorului care a cuprins mirişte de grău, dar şi un lan de grân netreierat. Au ars 100 de hectare de mirişte şi 2,5 hectare din lanul de grâu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Aproximativ 100 de hectare de mirişte de grâu şi circa 2,5 hectare dintr-un lan de grâu netreierat au ars, în această după-amiază, pe un câmp din localitatea Valea Bujorului. Incendiul violent punea în pericol şi alte culturi. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere. Aceştia au reuşit să salveze culturile de rapiţă şi de grâu din apropiere”, a transmis, marţi, ISU Giurgiu.

Sursa citată a precizat că incendiul a pornit, cel mai probabil, din cauza unui foc pornit în aer liber şi lăsat nesupravegheat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Potrivit legislaţiei privind protecţia mediului, este interzisă arderea miriştilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărişurilor sau a vegetaţiei ierboase. Nerespectarea prevederilor legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei”, a mai transmis ISU Giurgiu.

Instituţia precizează că, după fiecare incendiu de vegetaţie uscată sau mirişte de pe terenurile arabile, ISU înaintează Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) coordonatele locului în care s-a produs evenimentul pentru adoptarea unor măsuri în consecinţă.

”Atragem atenţia asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile pot avea consecinţe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât şi asupra proprietăţii sau chiar vieţii oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafaţă mare, iar în condiţii de vânt, incendiile de vegetaţie uscată sau de deşeuri menajere pot deveni şi mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuinţe, de reţele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie”, a mai transmis sursa citată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.