Un proiectil cu încărcătură explozivă, de calibru 122 de milimetri, a fost găsit, luni, la Aeroportul din Oradea, unde se fac lucrări pentru prelungirea pistei. Muniţia provine din Al Doilea Război Mondial şi a fost preluată de specialiştii pirotehnişti.
”Un proiectil, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost descoperit luni, 18 septembrie a.c., de muncitorii care efectuau lucrări pentru prelungirea pistei Aeroportului Oradea. Sesizarea cu privire la descoperirea unei muniţii în zona Aeroportului Oradea a fost primită, prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Crişana» al judeţului Bihor, în jurul orei 13.30, iar pentru gestionarea operativă a evenimentului semnalat, a fost alertat imediat, echipajul pirotehnic din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea”, a transmis ISU Bihor.
Pompierii militari pirotehnişti au identificat un proiectil cu încărcătură explozivă, de calibru 122 de milimetri, provenit din cea de-a doua conflagraţie mondială.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Muniţia, care prezenta un potenţial pericol, a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă, de către specialiştii pirotehnişti, urmând a fi distrusă ulterior, prin explozie controlată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.