Un număr de 12 persoane, între care patru minori, au fost reţinute de procurorii DIICOT Iaşi, după ce în urma a 24 percheziţii au fost găsite două kilograme de substanţe din categoria drogurilor de mare risc şi a celor cu efect psihoactiv. Printre clienţi erau şi elevi, ei devenind ulterior furnizori pentru alţi tineri.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi, au făcut 24 de percheziţii domiciliare, în judeţele Iaşi şi Cluj, într-un dosar de trafic de droguri de risc şi mare risc, deţinere fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Potrivit cercetărilor, începând cu anul 2023, în municipiul Iaşi ar fi acţionat o reţea de distribuţie de droguri şi substanţe psihoactive, în care rolul de lider ar fi fost deţinut de o persoană cercetată, care s-ar fi aprovizionat cu drogul de mare risc cunoscut sub denumirea generică de cristal (3-CMC), dar şi cu droguri de risc (canabis şi ketamină), de la diverşi furnizori, în special din municipiul Cluj-Napoca.
Ulterior, prin intermediul altor persoane din cercul apropiat liderului grupării, drogurile ar fi fost comercializate preponderent către adolescenţi, în special elevi din municipiul Iaşi. Aceştia din urmă unii au devenit, la rândul lor, furnizori pentru alţi tineri.
De asemenea, liderul reţelei ar fi distribuit şi comercializat droguri de mare risc şi la unele evenimente muzicale organizate într-un local public, pe care l-ar fi închiriat pentru o perioadă în anul 2023.
În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate aproximativ două kilograme de substanţe de tip cristal, din categoria drogurilor de mare risc şi a celor cu efect psihoactiv (3-CMC şi 2MMC), 57.000 de lei, 5.600 de euro, un pistol cu gaz, o macetă, un pistol cu bile, 32 de telefoane mobile, precum şi alte mijloace de probă.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea a 12 persoane, dintre care patru minori, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi, cu propunerea de arestare preventivă a acestora.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.