Costel Iosub, primarul localităţii ieşene Tătăruşi, unde sâmbătă seară s-a prăbuşit un avion de mici dimensiuni, o persoană decedând, iar alta fiind rănită, spune că primăria nu este implicată în organizarea evenimentului aviatic pentru care se făcea zborul de antrenament şi care este programat duminică, la sărbătoarea comunei. El mai susţine că, în pofida accidentului aviatic, sărbătoarea comunei continuă, "întrucât viaţa merge înainte".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Incidentul umbreşte evenimentul nostru, dar sărbătoarea continuă. Viaţa merge înainte", a declarat pentru News.ro primarul Costel Iosub.

El a susţinut că primăria nu este implicată în organizarea evenimentului aviatic care urma să aibă loc duminică în localitate, în cadrul sărbătorii comunei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Sunt şase avioane private, noi nu suntem implicaţi. Sunt venite din Neamţ, Suceava şi Iaşi. Astfel de întâlniri se fac periodic. Cei care deţin astfel de avioane află când au loc zilele unor comune şi vin să facă demonstraţii", a adăugat primarul comunei Tătăruşi, Costel Iosub.

El a spus că cel care a sunat la 112 pentru a anunţa prăbuşirea avionului este un cioban care se afla în apropierea locului unde a avut loc accidentul.

Duminică, în comuna Tătăruşi este programat un concert  pentru sărbătoarea localităţii şi vor urca pe scenă, printre alţii, Anna Lesko, Anda Adam, Anastasia Lazariuc şi Aurel Tămaş.

Avionul privat de mici dimensiuni, la bordul căruia se aflau pilotul şi copilotul, s-a prăbuşit, sâmbătă, în jurul orei 17.00, în apropierea unei păduri din zona localitţii Tătăruşi. Pilotul şi-a pierdut viaţa, iar copilotul a fost grav rănit, fiind transportat la spital.

Prefectul judeţului Iaşi, Marian Şerbescu, a declarat că avionul s-a prăbuşit la scurt timp de la decolare şi că se afla la o altitudine mică, iar aparatul de zbor făcea un zbor de antrenament, la care participau şi alte avioane de mici dimensiuni, echipajele pregătindu-se pentru o demonstraţie programată pentru duminică, la zilele comunei Tătăruşi.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.