Un şofer în vârstă de 24 de ani din judeţul Prahova a fost reţinut fiind suspectat că, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului şi a drogurilor, a accidentat un pieton în vârstă de 18 ani, după care a plecat de la locul accidentului. Câteva ore mai târziu, victima a murit la spital.
Accidentul a avut loc duminică seară, în jurul orei 23:00, pe drumul judeţean 101, în comuna Ciupelniţa din judeţul Prahova.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit poliţiştilor, un şofer în vârstă de 24 de ani a acroşat un pieton de 18 ani care mergea pe marginea drumului, iar după accident şoferul nu a oprit şi nu a anunţat evenimentul.
Pietonul a fost transport la spital, însă luni dimineaţă acesta a murit.
”În urma investigaţiilor şi a cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat şi ulterior depistat persoana bănuită de săvârşirea faptei, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 24 de ani, din comuna Dumbrava. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.88 mg/ l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acesta a fost testat şi cu aparatul DrugTest care a indicat un rezultat pozitiv la o substanţă psihoactivă”, transmite Poliţia Prahova.
Luni, şoferul va fi prezentat procurorilor pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis vizând infracţiuni de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor psihoactive şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.