Poliţiştii din Prahova fac marţi dimineaţă opt percheziţii la persoane bănuite de proxenetism. unrmând să fie puse în aplicare 7 mandate de aducere.
”La data de 23 iulie 2019, poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti efectuează 7 percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de proxenetism. Descinderile au loc în municipiul Ploieşti şi comuna Bărcăneşti”, anunţă IGPR.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Din cercetări a rezultat faptul că, începând cu anul 2018 şi până în prezent, persoanele bănuite ar fi comis acte de proxenetism, atât pe teritoriul României, cât şi în afara ţării, prin metoda ,,loverboy”.
Aceştia ar fi avut, iniţial, relaţii de prietenie/concubinaj cu femei, pe care, ulterior, le-ar fi determinat să se prostitueze, în special în cluburi din afara ţării.
Şapte persoane vor fi aduse sa sediul poliţiei pentru audieri.
Percheziţiile se desfăşoară cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. La percheziţii participă şi jandarmi.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.