Poliţiştii şi procurorii au făcut, joi, şapte percheziţii în localităţile Ploieşti şi Mizil, judeţul Prahova, pentru destructurarea unei grupări specializate în cămătărie şi şantaj care opera încă din 2013.
”La data de 05.09.2019 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti au efectuat un număr de 7 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Ploieşti şi a oraşul Mizil, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de camătă şi şantaj. În fapt s-a reţinut faptul că, pe raza oraşului Mizil, judeţul Prahova, a acţionat un grup infracţional organizat, cunoscut sub denumirea ”Clanul Ciufu”, profilat pe săvârşirea infracţiunilor de camătă şi şantaj”, a transmis, joi, Poliţia Română.
Sursa citată a precizat că activitatea infracţională desfăşurată în perioada 2013-2019 de către membrii grupului a constat în acordarea de diverse sume de bani, cu titlu de împrumut, mai multor persoane, care locuiau atât pe raza oraşului Mizil, cât şi în afara localităţii, pentru care au perceput în mod ilicit dobânzi, fără a fi autorizaţi în acest sens.
”În acelaşi interval, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în vederea recuperării sumelor de bani împrumutate sau a dobânzilor percepute, suspecţii au exercitat acte de constrângere fizică sau psihică împotriva persoanelor care nu reuşeau să restituie sumele datorate la termen”, a mai transmis Poliţia Română.
În urma percheziţiilor domiciliare au fost găsite şi ridicate sumele de 61.300 lei, 5.000 euro, bijuterii, 12 telefoane mobile şi mai multe înscrisuri.
La sediul DIICOT-S.T.Ploieşti vor fi duse, în vederea audierii, un număr de 14 persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.