Cinci persoane sunt audiate, miercuri după amiază, de către poliţiştii prahoveni într-un dosar de cămătărie şi şantaj, acestea fiind suspectate că acordau împrumuturi cu dobândă, după care le luau celor împrumutaţi maşinile pe care le vindeau, ulterior pretinzând noi sume de bani ca dobândă sau dobândă la dobândă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au anunţat că cinci persoane sunt audiate miercuri de către poliţişti într-un dosar de cămătărie şi şantaj în care anchetatorii au făcut şase descinderi domiciliare pe raza municipiului Ploieşti.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că cei cinci sunt membri ai unor clanuri de romi, unii dintre ei cu antecedente penale, cunoscuţi în lumea interlopă pentru că dau împrumuturi cu dobânzi foarte mari. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Aceştia sunt suspectaţi că, în cursul anului 2016 au ameninţat cu acte de violenţă mai multe persoane cărora le-au împrumutat bani, pretinzând plata unor datorii, chiar şi după ce acestea fuseseră achitate.

Astfel, după ce dădeau bani împrumut, suspecţii le luau celor împrumutaţi maşinile, de cele mai multe ori fiind vorba despre autoturisme de lux şi le vindeau. Ulterior continuau să pretindă bani de la victime, spunând că sumele obţinute din vânzarea autoturismelor nu acoperă datoria şi dobânzile şi că trebuie să plătească inclusiv dobândă la dobândă.

În urma percheziţiilor făcute la locuinţele suspecţilor, poliţiştii au ridicat două autoturisme, înscrisuri, un pistol cu aer comprimat, diverse obiecte contondente, precum şi 4.000 de lei.

La ora transmiterii acestei ştiri cei cinci sunt la audieri, urmând ca anchetatorii să dispună eventuale măsuri preventive faţă de ei.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj şi cămătărie. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.