O bătrână a fost rănită, suferind arsuri pe aproape un sfert din suprafaţa corpului, după ce locuinţa în care se afla, în oraşul prahovean Azuga, a fost cuprinsă de un incendiu, duminică dimineaţă.
Potrivit ISU Prahova, focul a izbucnit la o locuinţă din staţiunea Azuga, existând riscul ca flăcările să se extindă şi la imobilele învecinate.
Patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă au intervenit pentru lichidarea incendiului, la acţune participând, alături de pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sinaia, şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Din nefericire, o femeie în vârstă de 87 de ani a suferit arsuri de gradul unu pe aproximativ 23% din suprafaţa corporală, pe faţă, gât, mâini. În urma evaluării medicale, aceasta a fost transportată la spital”; precizează oficialii ISU Prahova.
Focul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ o sută de metri pătraţi, incendiul fiind lichidat în limitele găsite.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.