Pompierii prahoveni, solicitaţi miercuri seară să intervină la un incendiu, au acţionat, timp de peste 13 ore, pentru stingerea flăcărilor care au cuprins grămezi de gunoi pe un câmp din apropierea municipiului Ploieşti. Cauza probabilă a incendiului este, conform specialiştilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, focul deschis.
Incendiul a izbucnit, miercuri seară, pe un câmp din zona localităţii Bucov, la câţiva kilometri de Ploieşti. Timp de peste 13 ore, echipajele de intervenţie au acţionat cu mai multe autospeciale pentru stingerea focului care a cuprins "munţi" de deşeuri menajere şi materiale plastice aruncate pe câmp. În urma incendiului, în zonă s-a degajat foarte mult fum.
FOTO: ISU Prahova
Conform datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, incendiul a cuprins o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, iar cauza probabilă a incendiului este focul deschis în spaţii deschise.
Acţiunea de lichidare a incendiului s-a încheiat joi dimineaţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.