Pompierii români intervin luni pentru stingerea unui incendiu în regiunea greacă Kouvaras, conform IGSU.
”Pompierii români dislocaţi în Grecia, au primit, de la ofiţerul de legătură al autorităţilor elene, misiunea de a se deplasa în zona Kouvaras, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscata. Astfel, peste 30 de pompieri cu 4 autospeciale de stingere, 1 autocisternă cu capacitatea de 30 de tone cu apă şi 2 autospeciale de teren sunt în drum spre locaţia indicată”, anunţă IGSU.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Suprafaţa pe care se manifestă incendiul este considerabilă, terenul fiind acoperit de vegetaţie uscată şi arbuşti.
Propagarea rapidă a arderii este favorizată de vânt şi de temperaturile ridicate.
”Colegii noştri acţionează în zona repartizată de omologii eleni, atât pentru lichidarea arderii, cât şi pentru a proteja clădirile aflate în apropiere.
Autorităţile elene au repartizat la locul incendiului mai multe maşini de stingere, inclusiv resurse aeriene, pompierii români acţionând în sprijinul acestora”, precizează IGSU.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.