Poliţiştii argeşeni anunţă că, joi, pe o stradă din localitatea Ştefăneşti, un bărbat a găsit o sumă de bani pe care a dus-o la secţie. Întrucât proprietarul banilor nu poate fi identificat, poliţiştii transmit public celui care ştie că i-a pierdut să revendice suma.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit datelor furnizate de Poliţia judeţeană Argeş, banii au fost găsiţi joi, în jurul orei 11:20, pe strada Izvorani, în zona podului din localitatea Ştefăneşti. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Suma de bani este de aproximativ 500 de lei - nu vom face cunoscute suma exactă sau valoarea banilor, tocmai pentru a ajuta la corecta identificare a persoanei care i-a pierdut. Având în vedere că până în prezent, poliţiştii nu au identificat persoana care a pierdut suma în cauză, transmitem rugămintea de a face cunoscută această întâmplare, astfel încât persoana care a pierdut suma de bani să contacteze Poliţia Oraşului Ştefăneşti (la telefon 0248 265 185, sau direct, la sediul de pe str. Coasta Câmpului nr. 54A), urmând ca după confirmare să îi fie restituită suma de bani”, au transmis poliţiştii.
 
Persoana care a găsit banii este un bărbat de 52 de ani, din Ştefăneşti, pe care poliţiştii l-au felicitat public, subliniind că acesta ”a făcut un gest moral ce merită dat ca exemplu”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.