O poliţistă a fost rănită, vineri, după ce autospeciala pe care o conducea a fost lovită de un alt autovehicul, pe bulevardul Nicolae Grigorescu din Bucureşti. În urma accidentului, femeia a fost transportată la spital.
Accidentul a avut loc, vineri, pe Bd. Nicolae Grigorescu, fiind implicate o autospecială de poliţie şi un alt autovehicul.
"Conducătorul unui autovehicul în vârstă de 71 de ani, care se deplasa pe Bd. Nicolae Grigorescu dinspre Str. Constantin Brâncuşi către Str. Liviu Rebreanu, la intersecţia cu Aleea Barajul Cucuteni, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu o autospecială de poliţie, condusă de o poliţistă în vârstă de 23 de ani, care se deplasa pe Bd. Nicolae Grigorescu, pe sensul opus de circulaţie, fără a avea sistemele optice şi acustice în funcţiune", a transmis Brigada Rutieră.
În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a poliţistei, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorii autovehiculelor au fost testaţi cu aparatele alcooltest şi drugtest, rezultatele fiind negative.
În continuare se fac cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.