Un ofiţer de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Vâlcea a fost reţinut de DNA după ce a fost prins în flagrant delict când primea 2.000 de euro de la reprezentantul unei firme cu activitate în domeniul hotelier şi alimentar, pentru a nu lua măsuri în urma unui control. El a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 1 septembrie, faţă de Constantin Casian Anghel, ofiţer de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru luare de mită.
”În calitate de ofiţer de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, inculpatul Anghel Constantin Casian ar fi pretins în mod direct, dar şi prin intermediul unei alte persoane, suma de 2.000 euro de la reprezentantul unei societăţi comerciale cu activitate în domeniul hotelier şi alimentar, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în sensul neaplicării măsurilor legale ce se impuneau în urma efectuării unui control”, arată DNA, luni, într-un comunicat de presă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În acest context, poliţistul ar fi primit, duminică, suma de 2.000 de euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
El a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Argeş.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Vâlcea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.