Poliţia Română anunţă, miercuri, că anumite medicamente pot avea efecte psihoactive şi recomansă conducătorilor auto să verifice prospectul înainte de a se urca la volan. Aceste substanţe pot da rezultate pozitive la DrugTest, iar până la primirea rezultatelor analizelor de laborator se poate dispune, preventiv, reţinerea permisului de conducere, fără deschiderea unui dosar penal. Instituţia precizează că, în perioada 2021 – 2023, 15-20% din totalul mostrelor biologice prelevate au infirmat testele cu aparatele Drugtest.
”Prin O.U.G. nr. 84/2024 au fost reevaluate mecanismele privind verificarea consumului de băuturi alcoolice sau de substanţe psihoactive. În concret, în cazul conducătorilor de autovehicule care refuză să se supună testării în vederea stabilirii consumului de alcool ori de substanţe psihoactive, aceştia sunt conduşi la cea mai apropiată unitate medicală, pentru a li se recolta mostre biologice. În lipsa unor indicii cu privire la prezenţa în organismul acestora a substanţelor psihoactive ori a băuturilor alcoolice, pentru a nu permite conducătorilor de vehicule continuarea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice, în scop preventiv, a fost instituită măsura retragerii permisului de conducere până la data primirii rezultatului analizelor toxicologice de laborator, nefiind vorba, în această situaţie, despre săvârşirea unei fapte penale, respectiv de întocmire a unui dosar de cercetare penală”, a transmis, miercuri, Poliţia Română.
Sursa citată a precizat că această măsură a retragerii permisului de conducere este justificată în contextul necesităţii de a ocroti viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public.
”De asemenea, este necesar a se preciza faptul că majoritatea conducătorilor auto cunosc efectul alcoolului şi al drogurilor, însă o categorie aparte de substanţe ce afectează capacitatea de a conduce un autovehicul o reprezintă medicamentele. Astfel, se impune ca, anterior conducerii unui vehicul, să fie studiat ambalajul medicamentelor administrate, întrucât în compoziţia acestora pot exista anumiţi compuşi ce determină apariţia de efecte psihoactive şi care pot fi depistaţi cu ajutor aparatelor drugtest, chiar dacă persoana în cauză nu a consumat droguri”, a mai transmis instituţia.
IGPR a menţionat că, potrivit informaţiilor furnizate de către structurile rutiere teritoriale, la nivel naţional, în perioada 2021 – 2023, au fost infirmate aproximativ 15-20% din totalul mostrelor biologice prelevate conducătorilor auto depistaţi pozitiv la testele efectuate cu aparatele drugtest.
Consiliul superior de medicină legală (CSML) explică, într-un material publicat pe pagina web a acestui for, care sunt motivele pentru care în urma testărilor ptivind prezenţa sau absenţa substanţelor psihoactive în cazul şoferilor există diferenţe între rezultatele negative oferite de sistemul toxicologic medico-legal şi cele obţinute la testarea de către organele de poliţie.
Aceste diferenţe se justifică, printre altele, prin faptul că testele rapide utilizate în cadrul Poliţiei Române sunt teste rapide de screening sau de orientare şi nu sunt teste de diagnostic sau de certitudine, aşa cum sunt analizele efectuate în cadrul INML sau IML, iar în cazul unui rezultat pozitiv, în mod obligatoriu acesta trebuie confirmat şi prin alte metode de investigaţie.
De asemenea, medicii legişti precizează că există ”numeroase substanţe” care nu sunt incluse pe lista de substanţe interzise, dar care pot da reacţii fals pozitive.
”Astfel, există reacţii fals pozitive la amfetamine: medicamente pentru diabet, antiemetice, antibiotice, antialergice; cannabinoizi: antiinflamatorii, antivirale; barbiturice: antiinflamatorii sau opiacee: antitusive (multe medicamente utilizate pentru răceală şi gripă conţinând codeină, care pozitivează testele rapide), antibiotice, antialergice, antiepileptice, vasodilatatoare”, afirmă ei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.