Poliţia Ilfov a anunţat că face cercetări pentru distrugere din culpă după ce, joi, la o fabrică de ciment din Voluntari au fost "probleme" la instalaţia de umplere a unui siloz, iar o cantitate de praf de ciment s-a împrăştiat în atmosferă şi s-a depus pe imobile.
"În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 12:25, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că în oraşul Voluntari s-a auzit o explozie, de la o fabrica de ciment din localitate. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din Voluntari, pentru efectuarea de activităţi specifice, unde au constatat că ar fi fost anumite probleme la instalaţia de umplere a unui siloz", a anunţat Poliţia Ilfov.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ca urmare, o cantitate de praf de ciment s-a împrăştiat în atmosferă şi s-a depus pe imobilele din proximitatea statiei de betoane.
De asemenea, în urma evenimentului nu au rezultat victime.
Poliţiştii oraşului Voluntari au deschis un dosar penal, în care se fac cercetări pentru distrugere din culpă, urmărirea penală fiind sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.