Poliţia Capitalei anunţă suplimentarea dispozitivului de ordine publică în zona Piaţa Constituţiei, urmând să existe echipe mixte de patrulare, în funcţie de situaţia operativă din teren. Duminică seară, în urma unui scandal produs în zona respectivă, un bărbat a murit şi altul a fost rănit.
”Cu privire la suplimentarea dispozitivului de ordine publică în zona Piaţa Constituţiei, facem precizarea că acest perimetru va fi supravegheat de echipe mixte constituite din poliţişti de siguranţă publică şi jandarmi, de poliţişti rutieri şi poliţişti din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale, în intervale orare bine stabilite, în funcţie de situaţia operativă concretă”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că, în noaptea de 30 septembrie/1 octombrie, pe raza Sectorului 5, în zona Piaţa Constituţiei, în urma unei activităţi de ordine publică, au fost legitimate 261 de persoane şi au fost controlate 148 de autovehicule.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că o comisie din cadrul instituţiei va verifica modul de gestionare a ordinii publice în Piaţa Constituţiei, în urma incidentului de duminică seară soldat cu moartea unui bărbat şi cu rănirea altuia.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Municipiului Bucureşti, Diana Sarca, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că pe data de 29 septembrie, în jurul orei 22.30, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, de un conflict, între mai multe persoane, pe raza sectorului 5, în Piaţa Constituţiei, iar la faţa locului s-au deplasat de urgenţă echipaje de poliţie de pe raza sectorului 5, precum şi ale Brigăzii Rutiere.
În urma conflictului un bărbat a fost rănit, iar ulterior a murit din cauza rănilor suferite. Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.
Celălalt bărbat implicat în confliect a fost rănit, suferind un traumatism la nivelul capului şi primind îngrijiri medicale la faţa locului, ulterior fiind dus la audieri.
"A fost efectuată, pe parcursul nopţii, cercetarea la faţa locului, care a fost reluată în această dimineaţă şi continuă şi la acest moment. În perimetrul cercetat a fost găsit şi ridicat un tub cartuş, cel mai posibil cu gaz, un încărcător gol, posibil pentru acelaşi tip de pistol cu gaze şi obiecte contondente. Pe parcursul nopţii au fost audiate mai multe persoane, iar audierile continuă", a afirmat Diana Sarca.
Ea a mai spus că din primele date rezultă că persoanele implicate, pe fondul unui conflict mai vechi, s-ar fi întâlnit în acest spaţiu, iar la un moment dat discuţiile au degenerat.
În cauză au fost audiate mai multe persoane, dar anchetatorii nu au anunţat dacă s-au dispus ceva măsuri în dosar.
Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.