Autorităţile au declanşat, marţi după-amiază, Planul roşu de intervenţie în urma unui accident produs pe DN 65, în zona localităţii Priseaca din judeţul Olt, în care au fost implicate şase autovehicule, între care un microbuz. Primele informaţii arătau că sunt 16 persoane implicate în accident, însă ulterior şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat că în accident au fost implicate 19 persoane, dintre care una a murit. Alte două victime sunt în stare gravă, între acestea fiind şi o femeie însărcinată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - Raed Arafat a declarat, la Digi 24, că în accident au fost 19 persoane implicate, din care o persoană a murit, două persoane sunt de Cod roşu, între care o femeie însărcinată, două de Cod verde şi 14 de Cod galben.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a spus că au intervenit 17 echipaje plus o autospecială de victime multiple.
Reprezentanţii ISU Olt au explicat că, din cele 19 persoane, una a murit, două fiind accidentate grav, două - uşor, iar restul nu au probleme.

Potrivit ISU Olt,  persoana care a murit este un bărbat de 49 de ani, din Scorniceşti, iar între celelalte persoane implicate se află doi copii şi o femeie gravidă.

La ora 16.20, s-a încheiat misiunea din punct de vedere medical şi au încetat măsurile planului roşu de intervenţie, au precizat reprezentanţii ISU Olt.

- Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), accidentul a avut loc pe DN 65, în localitatea Priseaca, fiind implicate 6 vehicule, respectiv  un microbuz transport persoane, o autoutilitară de transport vehicule, un autotren şi trei autoturisme. Din informaţiile preliminare, sunt 16 persoane implicate.
 
Pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă tuturor victimelor implicate în accident, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.
 
Pentru gestionarea situaţiei acţionează 7 ambulanţe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 1 echipaj descarcerare, 1 autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum şi 9 ambulanţe SAJ, arată IGSU.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.