Peste 580 de persoane, care făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen au fost descoperite în perioda 5 – 11 iulie, cele mai multe fiind prinse în ţara noastră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În perioada 5 – 11 iulie 2024, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 582 de persoane, 24 de autovehicule şi 49 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.
Astfel, au fost localizate pe teritoriul ţării noastre 458 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Române. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Poliţiştii români au pus în aplicare 13 mandate europene de arestare, au depistat 48 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 184 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 11 persoane care erau semnalate ca dispărute de către partenerii din statele Schengen.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 28 de documente, fiind găsite şi 20 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, 124 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
”Dintre acestea, 25 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 19 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 21 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 6 erau semnalate dispărute de către autorităţile române.
Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 21 de documente şi 4 autovehicule căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale”, a mai precizat sursa citată.
Poliţia Română reaminteşte că începând cu data de 31 martie 2024, momentul aderării României la Spaţiul Schengen, cu frontierele aeriene şi maritime, pasagerii care au intrat în ţară venind din state Schengen sau au plecat către ţări Schengen nu au mai fost supuşi controlului documentelor de călătorie, în mod sistematic, însă, prin intermediul aplicaţiei eDAC, poliţiştii pot efectua verificări, atunci când situaţia o impune.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.