Poliţiştii de frontieră de la Borş II (Bihor) şi Nădlac II (Arad), împreună cu angajaţi ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi reprezentanţi ai Protecţiei Consumatorului Bihor, nu au permis intrarea în ţară a trei automarfare încărcate cu peste 36 tone de deşeuri. Marfa venea din Ungaria, pentru diferite firme din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II şi Nădlac II au efectuat în data de 05.02.2024, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a trei automarfare conduse de doi cetăţeni români şi un maghiar. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, cupru, bronz, alamă, suspensii metale neferoase şi diverse bunuri second-hand, de la diferite societăţi comerciale din Ungaria pentru firme din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatelor Judeţene Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Reprezentaţii Protecţiei Consumatorului Bihor şi Arad”, a transmis Poliţia de Frontieră Bihor.
 
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că automarfarele erau de fapt încărcate cu 36.705 kg deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
 
Autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.