Poliţiştii din Giurgiu fac joi dimineaţă nouă percheziţii domiciliare, în judeţele Giurgiu, Ilfov şi în Bucureşti, la persoane fizice şi juridice, într-un dosar ce vizează infracţiuni de fals intelectual, complicitate la fals intelectual, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătura privată, toate în formă continuată fapte care ar fi fost comise în activitatea unei ferme de păsări. Există suspiciunea că zeci de certificate de sănătate pentru mii de păsări care au fost vândute din fermă au fost completate cu date nereale cu o săptămână înainte ca la fermă să fie declarat focar de gripă aviară. Anchetatorii spun însă că nu s-a stabilit cu exactitate dacă din fermă au fost vândute găini bolnave.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Dosarul instrumentat poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Giurgiu a pornit de la o plângere formulată de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu, cu privire la existenţa unor neconcordanţe privind documentele de achiziţie şi de vânzare a unor păsări de la o exploataţie de creştere a găinilor de ouă pentru consum administrată de o societate comercială din judeţul Giurgiu.
Potrivit datelor furnizate de Poliţia judeţeană Giurgiu, reprezentanţii D.S.V.S.A. Giurgiu au sesizat şi unele neconcordanţe între datele înscrise în documentele care au fost prezentate la centrul de ambalare a ouălor aparţinând societăţii comerciale în cauză, precum şi în documentele cu care acestea au fost comercializate către o societate comercială din municipiul Bucureşti şi, ulterior, altor societăţi comerciale din ţară. 
„Din cercetările efectuate a reieşit faptul că, la data de 18 martie a.c., la punctul de lucru al societăţii în cauză, a fost declarată influenţă aviară. Anterior declarării focarului, un medic veterinar din cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu, cu care societatea avea încheiat contract pentru prestarea serviciilor veterinare, în perioada 3-10 martie a.c., ar fi întocmit în mod fals şi fără respectarea prevederilor legale, 20 de certificate de sănătate, pentru comercializarea a 7.690 de păsări vii, provenite din exploataţia din judeţul Giurgiu şi ar fi atestat, în mod necorespunzător, că acestea ar fi fost comercializate către diferite persoane din judeţ, la preţul de 1 leu pe bucată. Totodată, funcţionarul economic din cadrul societăţii ar fi ajutat medicul veterinar să falsifice, prin completarea celor 20 de certificate de sănătate cu date nereale”, transmite IPJ Giurgiu.
Anchetatorii suspectează că reprezentanţii fermei ar fi falsificat şi avizele de însoţire a mărfii, consemnând faptul că păsările ar fi fost comercializate către diferite persoane din judeţul Giurgiu.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că nu s-a stabilit cu exactitate dacă din fermă au fost vândute găini bolnave. Aceleaşi surse precizează că există, în schimb, suspiciunea că găinile vândute la preţul de un leu, în contextul în care la fiecare doi ani în fermele de păsări ouătoare efectivul trebuie înnoit, ar fi fost vândute şa preţuri de câteva ori mai mici decât cel real. 
La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, vor fi conduse 5 persoane, în vederea audierii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.