Autorităţile din România au participat, în perioada 9-14 ianuarie, la o operaţiune derulată în nouă state ale Uniunii Europene şi care a vizat destructurarea unei reţele specializate în fraude cu autoturisme de lux. Prejudiciul produs prin sustragerea de la plata TVA este estimat la 12 milioane de euro.
Autorităţile judiciare din România au participat, în perioada 9- 14 ianuarie, la o operaţiune derulată simultan la nivelul a 9 state din UE, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare a banilor, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale.
”În fapt s-a reţinut că, în perioada 2016-2018, a fost constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat în ceea ce priveşte falsificarea de documente şi efectuarea altor manopere dolosive, pentru a evita plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) în cadrul unor importuri de autoturisme din Germania în Franţa.
În urma cercetărilor efectuate de către autorităţile franceze a rezultat implicarea în această activitate infracţională a mai multor persoane fizice şi juridice aflate pe teritoriul României, care împreună cu ceilalţi membrii ai grupului infracţional au creat un carusel, prin intermediul căruia au achiziţionat mai multe autoturisme de lux, preponderent din Germania şi livrate direct în Franţa, deşi scriptic treceau prin firme de tip fantomă situate în alte state (printre care şi România)”, a transmis, joi, DIICOT.
Potrivit sursei citate, deşi pe parcursul operaţiunilor, TVA-ul nu era plătit, pe baza unor declaraţii de TVA completate în fals se eluda plata acestuia către bugetul statului francez.
Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ12 milioane de euro.
Cu ocazia percheziţiilor domilciliare efectuate pe teritoriul României, au fost identificate si ridicate mai multe bunuri de valoare (ceasuri şi bijuterii),precum şi suma de 17.500 euro.
La sediul DIICOT- Structura Centrală au fost duse în vederea audierii un număr de 5 persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.