Poliţiştii şi procurorii au făcut, miercuri, zece percheziţii în judeţele Constanţa, Galaţi şi Cluj, la persoane suspectate că vindeau online teste despre care susţineau că pot depista rapid infectarea cu coronavirus. Au fost confiscate 9.360 de teste, despre care producătorul menţionează clar că nu pot fi folosite pentru depistarea COVID 19.
”Într-o cauză penală înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În data de 25 martie au fost puse în executare 10 mandate de percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Constanţa Galaţi şi Cluj”, a transmis, miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
În urma efectuării percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate de la sediul unei societăţi comerciale 9.360 de teste inscripţionate ”VivaDiag Covid 19”, care erau prezentate în mediul online drept teste pentru depistarea infecţiei cu Covid 19, dar cu privire la care există suspiciunea că nu au această aptitudine.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Mai mult chiar, în cuprinsul prospectului întocmit de producător, se menţionează în mod expres că testul nu poate fi folosit pentru diagnosticarea cu Covid 19”, se maia artă în comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.