Procurorii DIICOT Ploieşti şi poliţişti de la combaterea crimei organizate au făcut, miercuri, şase percheziţii în municipiul Ploieşti şi comuna Valea Călugărească, la persoane suspectate de trafic de minori. Astfel, un bărbat este suspectat că, sprijinit de concubina şi de sora sa, ar fi recrutat două fete minore pentru a le exploata sexual. Şase persoane urmează să fie audiate.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Ploieşti, au făcut, miercuri dimineaţă, şase percheziţii domiciliare în municipiul Ploieşti şi comuna Valea Călugărească, într-un dosar de trafic de minori, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
În acest caz, există suspiciunea rezonabilă că, în acest an, suspectul D.N. a recrutat două minore, în vârstă de 15-16 ani, respectiv în vârstă de 17 ani, în scopul exploatării sexuale.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"De asemenea, s-a constatat că în activitatea infracţională de exploatare sexuală a celor două minore au mai fost implicate şi două suspecte, una dintre ele, în vârstă de 17 ani, concubina suspectului D. F., având cu acesta si un copil în vârstă de aproximativ o lună de zile, precum şi o altă suspectă, în vârstă de 16 ani, care locuia împreună cu cele două minore în diferitele locaţii pe care le închiria", arată sursa citată.
Potrivit DIICOT, suspectul D. F a fost sprijinit în activitatea sa de către concubina şi sora sa, care se ocupau in principal cu plasarea clienţilor şi ţineau o evidenţă a sumelor de bani obţinute de fiecare minoră. Totodată, acestea le asigurau spaţiile necesare practicării prostituţiei prin închirierea unor apartamente sau garsoniere în regim hotelier şi monitorizau timpul petrecut cu clienţii, atenţionându-le cand timpul alocat pentru fiecare raport sexual prestat ajungea la final.
Totodată, din cercetări a reieşit că minorele au fost exploatate sexual şi de către alţi doi suspecţi.
Conform Poliţiei Române, de la locaţiile unde au avut loc percheziţiile, poliţiştii au ridicat mai multe telefoane mobile, laptopuri, 700 de lei, precum şi alte bunuri. Totodată, au indisponibilizat un autoturism, pentru a fi instituite asupra acestuia măsuri asigurătorii.
Şase persoane vor fi aduse la sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Ploieşti pentu audieri.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor de combatere a criminalităţii orrganizate din Buzău şi Dâmboviţa. La percheziţii au participat jandarmi din cadrul Grupării Mobile "Matei Basarab" Ploieşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.