Patru tineri au fost filmaţi în timp ce fură o bancă dintr-un cartier din municipiul Bacău. Deşi obiectul de mobilier stradal este fixat în asfalt, în doar câteva zeci de secunde cei patru reuşesc să desfacă elementele de siguranţă şi să plece cu banca. Poliţiştii Secţiei 1 din municipiul Bacău fac verificări pentru identificarea celor patru.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere şi publicate online de Ziarul de Bacău se vede cum cei patru tineri vin la bancă, unul dintre ei se aşază, în timp ce ceilalţi trei se uită să vadă cum o pot desface din asfalt, unde era fixată.
În mai puţin de un minut, cei patru reuşesc să scoată banca de la locul ei şi să plece cu ea. Potrivit jurnaliştilor de la Ziarul de Bacău, furtul a avut loc în cartierul Cornişa din municipiul Bacău.
Datele de pe imaginile surprinse de camera de supraveghere arată că acestea sunt filmate sâmbătă seară, 24 august, la ora 20:42. Oficialii Poliţiei judeţene Bacău au declarat, duminică, pentru News.ro că poliţiştii Secţiei 1 Bacău au deschis dosar pentru furt şi fac verificări pentru identificarea celor patru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.