Opt locuinţe au fost cuprinse de incendii în ultimele trei săptămâni în comuna Călugăreni din judeţul Prahova, iar în fiecare dintre cazuri anchetatorii au stabilit că focul a fost pus cu intenţie. După primele şapte incendii, poliţiştii au prins un suspect care a fost internat la psihiatrie, însă între timp un nou incendiu a avut loc joi seară şi a fost stins în urma unei intervenţii care a durat cinci ore, concluziile fiind că focul a fost pus intenţionat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, pompierii prahoveni au intervenit, în ultimele trei săptămâni, pentru stingerea a opt incendii care au izbucnit la locuinţe amplasate la marginea localităţii Călugăreni. Şapte dintre incendii au avut loc în perioada 21 - 30 decembrie. După fiecare dintre intervenţii a fost stabilită drept cauză a incendiului folosirea intenţionată a sursei de aprindere.
Încă de la primul incendiu poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, iar pe parcursul cercetărilor a fost prins un bănuit, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Prahova, Raluca Brezeanu.
Surse judiciare susţin că bărbatul, care muncea ca zilier şi nu are familie, a fost internat într-un spital de psihiatrie, el având afecţiuni de acest gen, iar procurorii şi poliţiştii au probe potrivit cărora unele dintre incendii ar fi fost provocate de suspect.
Cel de-al optulea incendiu produs la Călugăreni a izbucnit joi seară, tot la o casă de marginea localităţii. Pompierii au acţionat timp de aproape cinci ore pentru lichidarea focului, care s-a extins pe aproape o sută de metri pătraţi.
Poliţiştii fac în continuare cercetări pentru identificarea persoanelor care provoacă aceste incendii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.