Şase persoane au fost rănite, marţi după-amiază, în judeţul Olt, în două accidente rutiere în care au fost implicate patru maşini. La unul dintre evenimentele rutiere, unul dintre şoferi a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru scoaterea victimei şi transportul la spital.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Olt, marţi, a avut loc un accident în localitatea Strejeşti, în care au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane. La faţa locului s-au deplasat iniţial un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă deoarece o singură persoană anunţase că are nevoie de îngrijiri medicale. Ulterior, după ce şi alte persoane au cerut ajutor medical în zonă a fost trimis şi un echipaj SMURD.
În urma accidentului au fost rănite patru persoane, doi bărbaţi şi două femei, accidentul având loc după ce una dintre maşini a pătruns pe contrasens, lovind-o pe cealaltă.
Cele patru victime au fost transportate la UPU Slatina pentru îngrijiri medicale, trei dintre acestea suferind traumatisme minore, iar una fiind suspectă de fractură de umăr stâng.
Câteva minute mai târziu, pompierii Detaşamentului Caracal au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier produs în municipiul Caracal, în urma căruia o persoană era încarcerată.
La faţa locului s-au deplasat o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare, un echipaj SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă.
În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, printre care şi un taxi, în care se aflau doar şoferii, iar în urma impactului una dintre maşini s-a răsturnat.
Conducătorul auto al taxiului, în vârstă de 47 de ani din Caracal, a fost găsit încarcerat, pentru scoaterea acestuia pompierii indepărtând mai multe elemente de caroserie.
Bărbatul respectiv a fost preluat de echipajele medicale, conştient, cu un traumatism cranio-facial, fiind transportat la CPU Caracal. Cel de-al doilea şofer, în vârstă de 19 ani, prezenta un hematom la mâna stângă, refuzând transportul la spital.
Poliţiştii continuă cercetările în cazul ambelor accidente rutiere pentru a stabili cu exactitate cum s-au petrecut evenimentele.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.