Patru poliţişti din judeţul Olt au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce au primit mită de la un şofer pentru a nu-l amenda că depăşise viteza legală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, miercuri dimineaţa, procurori ai secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus reţinerea pe o durată de 24  de ore faţă de patru agenţi de poliţie din cadrul IPJ Olt – Serviciul Poliţiei Rutieră, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită. 

Anchetatorii au stabilit că, în 10 martie, în jurul orei 11, cei patru agenţi de poliţie se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe linie rutieră, cu autospeciala de poliţie marca Dacia Logan pe DN 65, în zona Pădurea Saru.

“Au oprit în trafic un autoturism marca Opel, condus de către numitul S.M., care circula cu viteză peste limita legal admisă, pentru care se impunea sancţionarea contravenţională a conducătorului auto, însă agenţii de poliţie efectuând un act contrar acestor îndatoriri, au primit suma de 400 lei, pentru a nu mai fi întocmit proces-verbal de sancţionare contravenţională, ceea ce s-a şi întâmplat, conducătorul auto nemaifiind sancţionat, pentru abaterea la regimul rutier”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Cei patru agenţi de poliţie au fost surprinşi în flagrant având asupra lor patru bancnote a câte 100 de lei fiecare, bani care corespund întocmai cu seriile a patru bancnote aflate în cuprinsul procesului verbal de notare a seriilor bancnotelor ce compun suma de 1.200 lei, întocmit cu ocazia efectuării procedurii flagrantului şi care au fost puşi la dispoziţia investigatorilor sub acoperire autorizaţi în cauză, a precizat sursa cotată.

De asemenea, în urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că unul dintre cei patru agenţi de poliţie, a primit pe data de 26 noiembrie 2019, suma de 300 de lei de la un conducător auto care depăşise viteza legală, consemnând în procesul verbal fapte mai puţin grave decât cele întâmplate în realitate şi nu i-a suspendat şoferului dreptul de a conduce.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.