O suspiciune de gripă porcină a apărut în cazul unui mistreţ într-un fond de vânătoare din judeţul Olt, iar autorităţile au decis vânarea în termen de 60 de zile a celor aproximativ 40 de mistreţi din fondul de vânătoare respectiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Prefectura judeţul Olt a transmis miercuri dimineaţa, printr-un comunicat de presă, că prefectul Florin Constantin Homorean, a convocat pe data de 14 ianuarie 2020,  Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Olt, ca urmare a suspiciunii de Pestă Porcină Africană (PPA) în cazul unui mistreţ din Fondul de vânătoare 3 Spineni.
În această şedinţă,  prefectul judeţului Olt a supus aprobării membrilor CLCB  planul de măsuri pentru controlul PPA în fondul de vânătoare 3 Spineni şi a dispus transmiterea de urgenţă a acestuia către gestionarul fondului de vânătoare, precum şi la unitatea locală de sprijin de la nivelul unităţii administrativ-teritoriale. 
“Planul aprobat stabileşte măsurile specifice combaterii PPA la mistreţi, zonele de restricţie, protecţie şi supraveghere, precum şi măsurile de restricţie pentru mişcarea animalelor în acele zone. Astfel, s-au impus măsuri restrictive care afectează localităţile Spineni, Făgeţelu, Bărăşti, Leleasca şi s-a dispus vânarea, în termen de 60 zile, a efectivului de circa 40 mistreţi din Fondul de vânătoare 3 Spineni”, se arată în comunicat. 
Prefectul a mai transmis că îi încurajează pe cetăţenii din judeţ să înregistreze porcii din exploataţiile pe care le deţin în baza naţională de date, pentru a putea beneficia de despăgubiri în cazul apariţiei bolii. 
De la declararea primul focar de pestă porcină africană în Olt, în 2018, în judeţ s-au înregistrat 135 de focare de PPA, din care 71 focare au fost stinse. Pentru combaterea bolii au fost ucişi peste 4.000 de porci din gospodăriile populaţiei, la care se adaugă alţi 3.700 dintr-o exploataţie comercială.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.