Poliţiştii din Olt au deschis o anchetă după ce o fată de 12 ani a căzut de la etajul unui bloc din Slatina, victima fiind transportată la spital.
UPDATE - IPJ Olt a precizat că fata de 12 ani care a căzut de la etaj se afla în grija Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului, în momentul producerii incidentului, fiind într-o locuinţă de tip familial.
Fata a căzut de la etajul patru,
ŞTIREA INIŢIALĂ - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a transmis, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat, duminică după amiază, cu privire la faptul că o persoană se află întinsă pe sol, pe strada Zmeurei, din municipiul Slatina.
“Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că o minoră, în vârstă de 12 ani, din comuna Milcov, ar fi căzut de la etajul unui bloc, situat pe strada Zmeurei. În urma evenimentului, minora a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina”, a precizat IPJ Olt.
Poliţiştii au întocmit în cauză un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Ei continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.