O femeie de 79 de ani din Titu, judeţul Dâmboviţa, a fost găsită moartă, sâmbătă, în apartamentul în care locuia singură, după ce un vecin a alertat autorităţile. Poliţiştii spun că trupul femeii prezintă urme de muşcături, cel mai probabil de la câinii comunitari pe care îi deţinea.
Potrivit Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, o femeie de 79 de ani a fost găsită moartă în locuinţa sa din Titu, după ce un vecin a sunat la Poliţie.
Astfel, a fost solicitat ajutorul pompierilor, care au intrat în apartamentul în care femeia locuia singură.
Conform Poliţiei, cadavrul prezintă posibile urme de muşcături canine, cel mai probabil de la propriii câini, întrucât primele informaţii arată că femeia avea doi câini comunitari.
În acest caz, se desfăşoară cercetarea la faţa locului şi se va întocmi un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Corpul femeii va fi preluat de Medicina Legală pentru autopsie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.