Nouă state membre UE, inclusiv România, vor primi sprijin tehnic pentru întocmirea planurilor lor naţionale de punere în aplicare a Pactului privind migraţia şi azilul. România, Belgia, Cehia, Germania, Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia au depus cereri în acest sens şi vor primi acum consultanţă specifică din partea experţilor timp de patru luni, până la sfârşitul lunii noiembrie 2024.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În urma intrării în vigoare a Pactului privind migraţia şi azilul şi a adoptării Planului comun de punere în aplicare (PCP) la 12 iunie 2024, Comisia va oferi, începând de astăzi, sprijin adaptat şi consultanţă de specialitate pentru nouă state membre, prin intermediul Instrumentului de sprijin tehnic (IST). Acest sprijin va ajuta statele membre respective să îşi pregătească planurile naţionale de punere în aplicare (PNP), care trebuie prezentate până la începutul lunii decembrie 2024”, anunţă joi CE.

În iunie 2024, Comisia a lansat o cerere de propuneri IST specifică cu scopul de a sprijini statele membre în pregătirea PNP-urilor lor, oferindu-le în special sprijin specific pentru a efectua analize situaţionale şi pentru a identifica acţiunile necesare pentru punerea în aplicare a pactului în conformitate cu PCP. Belgia, Cehia, Germania, Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia şi România au depus cereri de sprijin şi vor primi acum consultanţă specifică din partea experţilor timp de patru luni, până la sfârşitul lunii noiembrie 2024.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank

Experţi în cadrele juridice naţionale, precum şi experţi internaţionali care deţin cunoştinţe privind practicile relevante din alte ţări vor ajuta autorităţile naţionale din aceste state membre să identifice domeniile în care legislaţia naţională trebuie actualizată şi în care procesele administrative şi judiciare trebuie revizuite. Ei vor ajuta autorităţile naţionale să îşi evalueze nevoile în ceea ce priveşte personalul şi formarea, infrastructura, dotările IT, precum şi costurile pe care le reprezintă aceste nevoi, şi, de asemenea, achiziţiile care trebuie lansate astfel încât statele membre să poată întocmi PNP-uri solide în timp util.

IST este un instrument al UE bazat pe cerere care oferă expertiză personalizată autorităţilor statelor membre. Autorităţile statelor membre solicită sprijin prin intermediul unor cereri anuale de propuneri şi, uneori, al unor cereri de propuneri specifice care răspund nevoilor emergente. Instrumentul oferă acces la expertiză şi la cunoştinţe de înaltă calitate şi adaptate, sub formă de consiliere strategică şi tehnică, de studii de evaluare a nevoilor de reformă, de cursuri de formare şi de misiuni ale experţilor în ţara respectivă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.