Nouă persoane au fost arestate preventiv, iar alte trei au fost plasate sub control judiciar, la finalul a 18 percheziţii desfăşurate în ultimele zile în Constanţa, Timiş, Dolj, Bihor şi Bucureşti, pentru destructurarea unui grup infracţional care a înşelat peste 32 de firme, cu un prejudiciu de aproximativ 4 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit DIICOT, începând cu luna octombrie 2018, 12 inculpaţi şi alte persoane au iniţiat un grup infracţional organizat care a acţionat până la data percheziţiilor domiciliare în vederea obţinerii de importante beneficii materiale prin înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

De asemenea, în perioada octombrie 2018 - martie 2019, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat, inculpaţii, prin utilizarea de nume şi calităţi ori prin utilizarea de alte mijloace frauduloase, au indus în eroare, prin intermediul a două societăţi comerciale din Timişoara şi Bucureşti, reprezentanţii legali ai 32 de firme, paguba fiind estimată la suma de 3.247.809,51 lei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pentru destructurarea reţelei, în 17 martie, procurorii DIICOT Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, au făcut 18 percheziţii la domiciliile şi locuinţele fără forme legale ori la spaţiile de depozitare utilizate de inculpaţi în judeţele Constanţa, Timiş, Dolj, Bihor şi municipiul Bucureşti, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate mai multe mijloace de probă necesare pentru dovedirea activităţii infracţionale, precum şi sumele de 50.000 lei şi 24.700 euro.

Potrivit Poliţiei Judeţene Galaţi, în fapt aceştia ar fi utilizat societăţi comerciale prin care ar fi achiziţionat mărfuri pe care nu le-ar mai fi achitat. Ulterior, produsele ar fi fost vândute la 50% din valoarea lor reală, în scopul obţinerii de venituri rapide în interesul membrilor grupării.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 4.000.000 de lei.

La sediul DIICOT Galaţi au fost duse pentru audieri 28 de persoane, ulterior 11 fiind reţinute. Tribunalul Galaţi a emis 9 mandate de arestare preventivă şi a dispus măsura controlului judiciar faţă de alte trei persoane.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, cu participarea poliţiştilor specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Timişoara, Constanţa, Craiova şi Oradea şi al jandarmilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.