Jandarmeria Bucureşti anunţă că jandarmii care asigură ordinea la mitingul organizat sâmbătă de AUR a ridicat mai multe obiecte contondente, din lemn sau metal, folosite de participanţii pentru susţinerea steagurilor. Drapelele au rămas la protestatari, precizează oficialii instituţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Mai mulţi dintre participanţii la protestul organizat de AUR care s-au adunat în Piaţa Universităţii aveau asupra lor obiecte contondente din lemn sau metal, pe care le foloseau pentru susţinerea steagurilor cu care au venit la manifestaţie.
„În zona adunării publice, jandarmii au depistat mai multe persoane care aveau asupra lor obiecte contondente din lemn sau aliaj metalic, folosite ca suport pentru steaguri. Reamintim faptul că o asemenea recuzită nu poate fi acceptată la adunări publice, din cauza riscurilor pe care le poate genera în cazul folosirii pentru acţiuni violente. Menţionăm faptul că steagurile au rămas în posesia participanţilor, fără obiectele contondente anterior menţionate”, au transmis oficialii Jandarmeriei
Aceştia reamintesc că măsurile preventive adoptate de jandarmi „sunt legale şi oportune, având exclusiv scopul de a preveni introducerea în rândul manifestanţilor a unor obiecte/substanţe interzise sau periculoase ce pot fi folosite pentru acţiuni de tulburare a desfăşurării normale a adunării publice”.
Preşedintele AUR, George Simion, a făcut apel  către participanţii la protest, încă de la începutul manifestaţiei, „să nu încerce să acuze în vreun fel autorităţile şi jurnaliştii”; arătând că „şi ei îşi fac treaba şi îşi doresc să asigure un miting paşnic şi sper să asigure informaţi corecte de la această manifestaţie”.
Simion a precizat că „în punctul maxim” al manifestaţiei vor participa „minim 100.000 de români”.
Jandarmeria reiterează apelul către participanţi de a respecta legea, de a coopera cu forţele de ordine şi de a manifesta responsabilitate, astfel încât protestul să se desfăşoare într-un climat de siguranţă pentru toţi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.