Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă, referindu-se la mobilizarea din weekend, când mii de oameni din unele zone ale ţării au foste evacuaţi preventiv, în condiţiile în care pentru respectivele localităţi fuseseră emise avertizări de vreme severă, că „mobilizarea este mult mai bună decât nepăsarea”. „Nu pot să nu mă gândesc la ceea ce s-ar fi întâmplat dacă toate instituţiile statului român s-ar fi mobilizat la fel de bine şi în urmă cu 14-15 zile, atunci când am avut acele episoade de ploi abundente urmate de nişte inundaţii în judeţele Galaţi şi Vaslui”, a declarat ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Aş spune că mobilizarea este mult mai bună decât nepăsarea. Exact în aceste cuvinte vreau să îmi exprim ceea ce s-a întâmplat şi acum două săptămâni, şi acum câteva zile. În niciun caz nu şi-a propus nimeni să alerteze populaţia inutil-  şi panica este nefolositoare în astfel de situaţii - însă nu pot să nu mă gândesc la ceea ce s-ar fi întâmplat dacă toate instituţiile statului român - autorităţi publice locale, judeţene şi aşa mai departe - s-ar fi mobilizat la fel de bine şi în urmă cu 14-15 zile, atunci când am avut acele episoade de ploi abundente urmate de nişte inundaţii în judeţele Galaţi şi Vaslui”, a afirmat Mircea Fechet marţi, întrebat cum ar trebui procedat pentru ca fenomenele anunţate de meteorologi şi hidrologi nici să nu ia prin surprindere, dar nici să nu ducă la evacuări de persoane din zone unde nu au loc calamităţi. 
Ministrul a mulţumit tuturor celor implicaţi în gestionarea situaţiilor cauzate de ploile torenţiale. 
Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
„Eu cred că învăţăm ceva din fiecare astfel de episod şi pe această cale doresc să le mulţumesc colegilor mei şi discut de sute de oameni, fie că sunt angajaţi ai Apelor, Române, fie că sunt pompieri. Astăzi avem încă în judeţul Galaţi o mie de pompieri care sprijină acolo populaţia în vederea depăşirii cât mai rapide a ceea ce s-a întâmplat acolo, autorităţi publice locale şi aşa mai departe. Eu cred că în continuare e bine să alertăm populaţia atunci când avem indicii de vreme severă. Pot să vă spun că aceste coduri roşii sau portocalii au fost emise de către specialişti din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Aceştia au consultat nu doar sistemul de radare naţionale care estimează cantităţile de precipitaţii, dar au avut şi prognoze de la Centrul European de Prognoză Meteo şi cred că datoria acestor instituţii este aceea de a emite astfel de avertizări ori de câte ori oamenii se află în pericol. Dacă ulterior se constată că avertizarea meteorologilor a fost mai gravă decât ceea ce s-a întâmplat în realitate, asta e o altă chestiune”, a adăugat Mircea Fechet.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.