Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice în ultima săptămână din martie şi în primele trei săptămâni ale lunii aprilie, anunţă marţi meteorologii. săptămâna 8 - 15 aprilie va fi caracterizată de cantităţi uşor mai mari de precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Săptămâna 25.03.2024 – 01.04.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile vestice, nord-vestice şi nord-estice.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Regimul pluviometric va fi uşor excedentar, local, în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest va fi în general deficitar, mai ales în nord-estul teritoriului.

Săptămâna 01.04.2024 – 08.04.2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile estice şi sud-estice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, dar mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 08.04.2024 – 15.04.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va avea o tendinţă uşor excedentară în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 15.04.2024 – 22.04.2024

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.