Mai multe maşini au rămas blocate pe drumuri din judeţul Ialomiţa, unde este cod galben de ninsori şi vânt puternic. Situaţii similare s-au înregistrat în judeţul Brăila.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: Mai multe maşini au rămas înzăpezite şi pe drumurile din Brăila. 

Potrivit  ISU Brăila, un autoturism a derapat între localităţile Cuza Vodă şi Viziru pe DJ 211 A şi a intervenit utilaj de la drumuri judeţene. 

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

De asemenea, pe raza comunei Zăvoaia un maxi taxi a rămas blocat în nămeţi, la intervenţia de scoatere din zăpadă a maşinii intervenind voluntarii de la SVSU Zăvoaia.

Un autocamion a derapat între între Însurăţei şi Bărăganu, o autocisternă goală a rămas blocată pe DJ 221, acesta fiind un drum în lucru semnalizat, între Ianca şi Şuţeşti.

De asemenea, un  autoturism a rămas blocat în zona sat Lacu Sărat, iar alte 3 maşini au rămas în nămeţi pe DJ 211C Chichineţu – Colţea. Oamenii au sunat la 112 însă apoi au reuşit să iasă singuri din zăpadă şi să şi continue drumul.

"Începând cu data de 27.01.2021, ora 06.00, se interzice temporar circulaţia autovehiculelor cu masa totală autorizată mai mare sau egală cu 7,5 t., pe următoarele sectorul de drum naţional DN 22 – km 86 – 239 – Măcin – Isaccea – Tulcea – Babadag – limita cu judeţul Constanţa de pe raza judeţului Tulcea pâna la ameliorarea condiţiilor meteorologice. IPJ Brăila  a fost informat personalul de la trecere bac Brăila – Smârdan", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, colonel Ştefan Stoian. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, în urma manifestării fenomenelor meteo periculoase înregistrate pe raza judeţului în ultimele ore s-au impus mai multe intervenţii în sprijinul unor persoane blocate pe drumurile înzăpezite.

La Feteşti, o persoană a rămas înzăpezită într-un camion. În aceeaşi localitate, pe DJ 212, au rămas înzăpezite  2 camioane, 1 dubă şi 1 autoturism. Au intervenit voluntarii de la SVSU Feteşti şi muncitorii de la Drumuri Judeţene şi Poliţia.

De asemenea, în localitatea Andrăşeşti, un TIR a ieşit în decor, iar în localitatea  Mihail Kogălniceanu, pe un drum communal, au rămas blocate 5 autoturisme.

Tot din cauza viscolului, în localitatea Raşi, pe  DJ 201B – două  TIR-uri nu pot înainta. Şoferii au părăsit maşinile, fiind anunţaţi muncitorii de la Drumurile Judeţene  care să intervină pentru deszăpezire

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.