Ucraineanul de 35 de ani, căutat de mai bine de 30 de ore, de salvamontişti, poliţişti de frontieră din Maramureş şi grăniceri din Ucraina a fost găsit în viaţă. El este într-o stare precară, după ce a stat două nopţi pe munte, în condiţii de vreme extrem de dificile, cu zăpadă, temperaturi scăzute, viscol şi ceaţă.
Salvamont Maramureş anunţă că cetăţeanul ucrainean căutat încă de luni a fost găsit.
”În urmă cu puţin timp, datorită excelenţei colaborări dintre Salvamont Maramureş, Poliţia de Frontieră Maramureş şi Unitatea Grănicerilor din Ucraina a fost identificat şi salvat de grănicerii ucrainieni, în zona de frontieră România – Ucraina, cetăţeanul ucrainean căutat de mai bine de 30 ore.
Acesta este în viaţă, aflat într-o stare fizică precară datorită parcursului extrem de greu şi a condiţiilor meteo dificile”, a transmis, marţi, Salvamont Maramureş.
Salvatorii au avut parte de o operaţiune extren de dificilă.
Prima parte a operaţiunii de căutare -salvare a cetăţeanului ucrainean s-a întrerupt, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 3.20, salvatorii negăsind nimic în zonele în care s-a făcut căutarea.
De dimineaţă, căutările au fost reluate pe alte două trasee, în condiţii dificile - strat nou mare de zăpadă depusă, ceaţă şi viscol.
Temperatura resimţită se situa la - 10 grade.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...