Managerul Sanatoriului de Nevroze din Predeal, Simona Daniela Buricea, a fost condamnată de către magistraţii Judecătoriei Braşov la trei ani de închisoare cu suspendare, iar soţul acesteia, Iordan Buricea, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Simona Daniela Buricea a mai fost acuzată că a încheiat contracte cu firma soţului său şi că şi-a angajat familia la spitalul pe care îl conducea.
Simona Daniela Buricea nu mai are dreptul să ocupe o funcţie publică timp de cinci ani, trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune şi să anunţe orice schimbare de domiciliu.
Sentinţa Judecătriei Braşov a fost dată la mijlocul lunii iulie şi a rămas definitivă după ce nu a fost atacată cu apel în 15 zile.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Simona Daniela Buricea a fost găsită incompatibilă de către ANI după ce, concomitent cu funcţia de manager a Sanatoriul de Nevroze din Predeal, a fost consilier local şi contabilă la mai multe firme. În plus, a încheiat contracte între spital şi firma soţului său cauzând un prejudiciu de aproape un milion de lei.
Totodată, Simona Daniela Buricea şi-a angajaţi soţul şi fiul la Sanatatoriul din Predeal în perioada în care a deţinut funcţia de maganer, cei doi încasând salarii în valoare de 73.062 de lei. După descoperirea stării de incompatibilitate a fost sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.
Potriovit procurorilor, Simona Daniela Buricea a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie admnistrativă, întrucât, în calitate de manager al Sanatoriului de Nevroze Predeal, a semnat contracte de execuţie lucrări şi a aprobat achiziţionarea de bunuri şi servicii de la Jord Mobil Com S.R.L., respectiv Aldrex Cons S.R.L. (societăţi comerciale în cadrul cărora soţul său deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator), precum şi cu Termo Bunea S.R.L. şi Montano Euro Constil S.R.L. (societăţi comerciale în cadrul cărora persoana evaluată a fost angajată în funcţia de contabil în perioada 1 aprilie 2008 - 1 aprilie 2013).
"De asemenea, în perioada 2011 - 2013, soţul persoanei evaluate a obţinut prin intermediul societăţilor comerciale al căror administrator este un folos patrimonial în cuantum de 971.511,05 lei, iar Termo Bunea S.R.L. şi Montano Euro Constil S.R.L, societăţi comerciale în cadrul cărora persoana evaluată a fost angajată în funcţia de contabil, au obţinut un folos patrimonial în cuantum de 113.772,88 lei“, se arăta într-un comunicat de presă emis de Agenţia Naţională de Integritate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.