Ministerul Afacerilor Externe anunţă că nu sunt persoane de cetăţenie română între victimele identificate până în acest moment ale atacului armat din noaptea de Revelion de la Istanbul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Conform datelor obţinute până la acest moment, nu există persoane de cetăţenie română printre victimele identificate. Precizăm că procedura de identificare a celorlalte persoane decedate este în curs de desfăşurare. Totodată, menţionăm că oficiul consular nu a primit nicio solicitare de la vreun cetăţean român în legătură cu incidentul din Istanbul”, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.

Consulatul General al României la Istanbul menţine cazul în atenţie, păstrează legătura cu autorităţile locale şi cu spitalele la care au fost internate victimele, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de necesităţi.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Consulatului General al României la Istanbul (0090) 212 3583541, (0090) 212 3580516, (0090) 212 3583537, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Autorităţile turce au anunţat că 39 de persoane, între mulţi cetăţeni străini, şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 69 au fost rănite după ce un atacator înarmat necunoscut a deschis focul în clubul Reina din Istanbul, în timp ce 500-600 de persoane sărbătoreau trecerea dintre ani pe malul european al Bosforului. 

Conform autorităţilor, atacatorul a intrat în clubul de noapte îmbrăcat în costum de Moş Crăciun şi a împuşcat mai întâi un poliţist şi un civil care erau în faţa localului din Istanbul. Atacul armat a avut loc în jurul orei locale 01.30.

Clubul Reina este unul select, fiind frecventat şi de foarte mulţi cetăţeni străini, şi este situat pe malul european al Bosforului, lângă primul pod construit peste strâmtoarea care separă Europa de Asia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.