Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că peste 240 de salvatori s-au luptat, joi, şapte ore cu flăcările pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit la Poarta Albă. Ei au precizat că focul ameninţa să se extindă la un cămin de persoane vârstnice şi la Penitenciarul Poarta Albă.
”Aproximativ şapte ore, 242 de salvatori constănţeni au luptat cu flăcările pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată izbuncit ieri, la Poarta Albă. Flăcările ameninţau să se extindă la un cămin de persoane vârstnice, la penitenciarul Poarta Albă, la două ferme din proximitate, dar şi la mai multe gospodării, misiunea colegilor fiind una extrem de dificilă. Efortul lor a fost unul considerabil având în vedere temperaturile mari degajate de flăcări dar şi greutatea echipamentelor de protecţie – peste 25 de kilograme”, au transmis reprezentanţii ISU Dobrogea.
Ei au precizat că au ars 450 de hectare de vegetaţie uscată.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Colegii noştri au dat dovadă de curaj şi profesionalism, demonstrând încă o dată dăruirea lor pentru a proteja vieţile şi bunurile oamenilor. Aceştia au reuşit să facă protecţie la căminul de bătrâni, unde au salvat 87 de persoane, dar şi la penitenciar, clădirea nefiind afectată de flăcări. Au ars 450 de hectare şi s-a intervenit cu 17 autospeciale de stingere şi 15 resurse medicale (3 SMURD B, 1 SMURD C, 3 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, 8 ambulanţe SAJ)”, a mai transmis sursa citată.
Pompierii au adăugat că în perioada 8 – 12 iulie au intervenit la 42 de incendii de vegetaţie uscată, iar suprafaţa afectată a fost de 1500 de hectare.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.