Interpretul de manele Culiţă Sterp va fi cercetat sub control judiciar pentru părăsirea locului accidentului, a anunţat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Procurorii au afirmat că bărbatul rănit în evenimentul rutier în care a fost implicat Culiţă Sterp are nevoie de două, trei zile de îngrijiri medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că a fost începută urmărirea penală faţă de Culiţă Sterp, cercetat pentru părăsire a locului accidentului. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“În fapt, s-a reţinut că în data de 17.11.2022, în jurul orei 02:03, a condus autoturismul marca Mercedes-Benz pe strada Eroilor din Cluj-Napoca, cu direcţia spre strada Dorobanţilor, şi la intersecţia cu Piaţa Avram Iancu a intrat pe culoarea roşie a semaforului, intrând în coliziune cu autoturismul marca Dacia, condus de către numitul R.M.B., fiind cauzate numitului R.M.B. leziuni traumatice apreciate ca necesitând un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale, iar ulterior inculpatul a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor în drept”, a anunţat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. 
 
El a fost prezentat procurorilor care au decis cercetarea sa sub control judiciar pentru 60 de zile pentru părăsirea locului accidentului.
 
Interpretul de manele Culiţă Sterp este cercetat de poliţişti şi a fost reţinut, după ce, conducând băut prin Cluj-Napoca, a fost surprins de aparatul radar cu viteză mai mare decât cea permisă, dar nu a oprit la semnalul agenţilor, iar ulterior a intrat într-o intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, lovind în plin un autoturism. Sterp a plecat de la locul accidentului, fiind găsit de poliţişti în apropierea Teatrului. Şoferul maşinii lovite a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...