Un bărbat s-a urcat, joi seară, pe o garnitură de metrou la Piaţa Victoriei şi a vrut să pulverizeze substanţe dintr-un extinctor. Un poliţist a urcat şi a reuşit să-l coboare, în aplauzele călătorilor. Un alt bărbat a pulverizat astfel de substanţe într-o garnitură în staţia Piaţa Romană, călătorii fiind debarcaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

”Circulaţia trenurilor de metrou s-a desfăşurat cu dificultate pe Magistrala 2, în intervalul 21:00-21:30, din cauza unor persoane care au tulburat liniştea publică. Unul dintre aceştia a urcat la Piaţa Victoriei pe un tren aflat în staţionare pentru a împrăştia substanţe dintr-un extinctor. Cealaltă persoană a pulverizat substanţe dintr-un extinctor într-un tren aflat în staţia Piaţa Romană”, anunţă, joi seară, Metrorex.

Sursa citată a precizat că pasagerii aflaţi în trenul din Piaţa Romană au fost debarcaţi în siguranţa.

Aceştia şi-au continuat călătoria cu un tren garat la cealaltă linie.

Echipele Metrorex au avizat Poliţia, iar circulaţia trenurilor de metrou  a fost reluată în condiţii normale.

”La data de 8 august 2024, în jurul orei 21.20, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie pentru Transportul Public au intervenit într-o situaţie în care un bărbat, în vârstă de 39 de ani s-a urcat cu o scară pe garnituta de metrou la magistrala M2 - staţia Victoriei. A fost dat jos de poliţişti, fără a suferi vreo vătămare, urmând a fi condus la o unitate medicală de specialitate”, a transmis Poliţia Capitalei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.