Interpreta de muzică populară Laura Lavric este acuzată că ar fi lovit un alt solist, la o nuntă desfăşurată în judeţul Iaşi, pe numele cântăreţei fiind deschis dosar penal.
Incidentul s-a petrecut weekendul trecut, la o nuntă în localitatea ieşeană Hârlău.
Potrivit unor surse, neînţelegerile ar fi pornit de la programul muzical.
Bărbatul, solist în cadrul unei formaţii locale de muzică populară, a povestit pentru suceavalive.ro că a fost lovit cu palma peste faţă şi că Laura Lavric i-a spus că este nesimţit.
”Eu nu cred că a avut un motiv întemeiat pentru ceea ce a făcut. Bănuiesc că inconvenientul ar fi fost de la programul muzical, pentru că ea a ajuns mai devreme decât promisese, a ajuns mai devreme decât era stabilit şi a dat programul peste cap. Ne-a oprit pe noi, formaţia, ne-a încurcat şi aşa mai departe, dar totul a fost în regulă, nu am avut nimic împotrivă, am lăsat-o, am oprit eu programul meu muzical, am lăsat-o să intre, şi-a făcut programul, totul în regulă, iar la sfârşitul programului ei, înainte să plece, a venit la mine, mi-a zis că sunt un nesimţit şi m-a lovit peste faţă şi a plecat. Asta s-a întâmplat în timpul nunţii, în sală, în mijlocul evenimentului, unde erau circa 400 de persoane”, a declarat interpretul.
El a spus că a depus plângere la Poliţie.
În replică, Laura Lavric a afirmat că nu a lovit cu palma, ci doar i-a spus că este obraznic şi nesimţit.
”Minte. Am cântat la aceeaşi nuntă. În primul rând, el a fost obraznic, a făcut probleme şi acolo, la mire şi la mireasă. A spus că am intrat peste ei, dar nu a fost adevărat. A fost obraznic. Au spus şi băieţii din formaţie că este recalcitrant şi rău, aşa că nu se poate discutat cu asemenea persoane. Cine i-a dat o plamă? Nu are decât să zică asta. Nu l-am lovit. I-am zis: domnule, de ce ai fost obraznic? La care el: «Că aşa am vrut eu!». Atunci i-am zis că e un nesimţit”, a declarat Laura Lavric.
Poliţiştii au declanşat cercetări în acest caz şi au deschis dosar penal pentru lovire şi alte violenţe.
”Poliţia Oraşului Hârlău a fost sesizată de către un tânăr, în vârstă de 24 ani, despre faptul că în seara zilei de 20 iulie, în timp ce presta un program artistic la un eveniment pe raza oraşului Hârlău, ar fi fost agresat fizic, de o femeie. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, au precizat reprezentanţii Poliţiei judeţului Iaşi.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.