Incendiul izbucnit joi seară la o pensiune din Delta Dunării a fost provocat de un scurt circuit electric, au stabilit pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, trei sferturi din clădire fiind distrusă de flăcări.
ISU Tulcea a anunţat, vineri dimineaţă, că în urma incendiului de la pensiunea din Caraorman au ars aproximativ 450 de metri pătraţi din clădirea principală, ceea ce reprezintă trei sferturi din clădire, şi o anexă de 50 de metri pătraţi.
Pompierii au reuşit să salveze o anexă folosită ca restaurant, o terasă şi au oprit extinderea focului la o clădire aflată în apropiere.
ISU a menţionat că cel mai probabil focul a fost produs de un scurt circuit electric.
Incendiul puternic a izbucnit, joi seară, la pensiunea din zona localităţii Caraorman din Delta Dunării, pompierii intervenind cu mai multe ambarcaţiuni pentru a stinge focul. Şapte turişti aflaţi în pensiune au reuşit să iasă, dar o persoană a necesitat îngrijiri medicale, având simptome de intoxicaţie cu fum şi fiind preluată de o Ambulanţă navală.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.