Incendiul izbucnit, vineri, la Mănăstirea Râmeţ a afectat aproximativ o mie de metri pătraţi din acoperişul clădirii în care se află chiliile, ateliere, bucătăria şi sala de mese, arzând structura de lemn a acestuia. Pe circa jumătate din suprafaţă, acoperişul s-a prăbuşit, iar vineri seara pompierii intervin pentru a lichida focarele de sub elementele prăbuşite.
Vineri seară, incendiul izbucnit la Mănăstirea Râmeţ a fost localizat, dar se lucrează în continuare pentru lichidarea focarelor existente sub elementele de acoperiş prăbuşite, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.
Conform unui bilanţ transmis de ISU Alba, din suprafaţa totală a acoperişului de 1.400 de metri pătraţi, a fost afectată o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi a clădirii cu demisol, parter, etaj, mansardă şi pod, în care se aflau chilii, ateliere, bucătăria şi sala de mese.
![FOTO: ISU Alba](http://i0.1616.ro/media/2/2701/33631/19052751/2/incendiu-ramet-2.jpg?width=540)
În urma incendiului a ars structura din lemn a acoperişului cu învelitoare din tablă, iar pe aproximativ 50 la sută din suprafaţă s-a prăbuşit acoperişul, spaţiile din interior fiind afectate în proporţie de 20 la sută la etaj.
![FOTO: ISU Alba](http://i0.1616.ro/media/2/2701/33631/19052751/3/incendiu-ramet-3.jpg?width=540)
De asemenea, au fost afectate mai multe bunuri personale din chilii precum şi obiecte de cult (icoane, veşminte, cărţi etc).
Cauza incendiului urmează să fie stabilită.
Un incendiu a izbucnit, vineri, la Mănăstirea Râmeţ, judeţul Alba, fără a se manifesta cu flacără, ci cu degajări mai de fum. Intervenţia pompierilor a fost extrem de dificilă atât din cauza zonei greu accesibile, cât şi din cauza cantităţii mari de vată minerală care emite o radiaţie termică puternică.
ISU Alba a intervenit cu mai multe autospeciale, între care şase de stingere cu apă şi spumă, două autoscări mecanice, două containtere multirisc şi căutare-salvare, două echipaje de prim-ajutor SMURD şi aproape o sută de pompieri. De asemenea, ISU Cluj a trimis două autospeciale de stingere şi zece subofiţeri, iar Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a acţionat cu două autospeciale de stingere, acolo fiind trimişi şi poliţişti şi salvamontişti.
![viewscnt](http://viewscnt.1616.ro/c.gif?id=19052751&pid=2701)
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.