Judecătoria Ploieşti a emis mandat de arestare preventivă pe numele funcţionarei de la Primăria Gura Vadului, în dosarul care vizează incendiul de la Ferma Dacilor. Ea a fost iniţial reţinută, dar eliberată la expirarea celor 24 de ore, întrucât magistraţii nu se pronunţaseră cu privire la cererea de arestare preventivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Judecătoria Ploieşti a emis, vineri, mandat de arestare preventivă pe numele angajatei de la Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei Gura Vadului, în dosarul în care procurorii anchetează cauzele incendiului de la complexul turistic ferma Dacilor din Tohani, au declarat pentru News surse judiciare.

Funcţionara fusese reţinută miercuri.

Procurorii au formulat propunere de arestare preventivă pe numele femeii care este inculpată pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos, însă Judecătoria Ploieşti nu s-a pronunţat înainte de expirarea ordonanţei care a permis reţinerea femeii pentru 24 de ore.

Primarul din Gura Vadului, Marius Sora, fostul edil al localităţii Constantin Lungu şi angajata din primărie care se ocupă cu probleme de urbanism au fost ridicaţi, miercuri, pe bază de mandat şi au fost duşi la audieri în ancheta în care procurorii cercetează cauzele şi împrejurările în care a avut loc incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor.

Edilul şi fostul primar au fost plasaţi sub control judiciar.

În urma incendiului care a avut loc de Crăziun 8 persoane au murit.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.